Ajutor !

E 10:45 si deodata simt o sfarseala si pic lat într-o parte, ca trăsnit, cu limba atârnând din gură ? A, nu ? Ma prabusesc pe pat , zvârcolindu-ma , urlând ca bezmeticul după morfină? “- Ajutoooor, dom’ doctor, moor, faceţi ceva ! Auuuuci, doare ! “, zic în timp ce încerc să-mi inund vecinii cu lacrimile de crocodil . Nah, ca la orice consult, medicul să se uita circumspect şi să înceape să pună întrebări: “- Mai exact, ce te doare ? Ce simţi ? “ “- Inima ! Inima mă doare ! Vă zic, e nasol, cred că sunt în fază terminală, că mă doare rău”, agonizez în timp ce mă fac covrig, de-mi bag în sperieţi medicul de familie. “- Mai sunt şi alte simptome?” “-Pfffff ! Normal…Ascult muzică tristă, de jale şi inima albastră. E atât de tristă , încât mi s-a părut că-mi aud vecinii hohotind apocaliptic pe palier. Îmi vine să postez pe facebook tot felul de penibilităţi ( începe să aibă sens Tony…Poptămaş, cum care Tony, doamne ia-mă chiar acum !!!), n-o fac, dar îmi vine. Mi-am spart prietenii, le-am povestit şi le tot povestesc, în principiu repet cam aceleaşi lucruri la infinit. Dacă nu m-ar iubi, m-ar trimite să cânt la altă masă. Noroc că mă iubesc..Nu dorm, nu mănânc, beau , că aici voiam să ajung, dom’ doctor, cred că m-am luat de băutură, că le cam troscănesc. În fine, ce mai e ? Ah, da, plâng ! Plâng ca boul din orice. Da’ ce plâng, ar trebui să mă vedeţi. Vi s-ar rupe sufletul şi mi-aţi da nişte morfină sau m-aţi eutanasia, ceva…Ce mai e ? Aha, mă rog. Nu m-am rugat în viaţa mea. Să mă vedeţi acum, un batic şi doua lumînări în mâna îmi lipsesc şi m-am transformat într-o babă nebună care dă cu “ doamne-ajută” pe la toate uşile de biserici, că mi-e şi ruşine să recunosc în ce hal am ajuns. Ideea e, că am venit să-mi daţi ceva, ca să nu mai simt că mor ( bine, v-aş fi rugat să mă “adormiţi”, dar ştiu că nu e legal şi nu vreau să vă bag la puşcărie). Medicul meu zâmbeşte amuzat , iar eu mă uit la el ca curca-n lemne, nepricepând ce dracu’ a descoperit el funny în în toată drama pe care am lălăit-o eu până la momentul ăsta. Zice: “- Nu e grav , o să treacă, o să vezi. Avem de-a face cu o banală “ îndrăgosteală”. Nu se moare din asta. Mergi şi odihneşte-te, plimbă-te, întâlneşte-te cu prietenii, încercă să nu te mai gândeşti ! “ Eu raman perplex , nu-mi vine să cred ce aud, cred că omu’ ori e idiot , ori nu a fost atent la ce i-am povestit. Sar în picioare , cu ochii ieşiţi din cap, fluturând isteric mâinile deasupra capului: “ – Să fac ceeeee? Banală ceeeeee? Să mă plimb ? Asta va învaţă pe voi la facultatea aia de căcat, ani de zile? Să le spuneţi muribunzilor să se plimbe? Băi, tu eşti dobitoc ? Aoleeeeeeeeu, că mor de nervi! Facultate de Medicină, my ass, jurământul lui Hipocrate, my ass. Prost sunt eu că stau de vorbă cu toţi oligofrenii. Pffffff, ce nervi m-au luat ! Mă duc să mă arunc de pe Golden Gate Bridge…..dacă reuşesc să obţin viză de la mizeria aia de ambasadă americană. Mda ! Ăsta-i planul. Adio! Te pup ! Hai palarevedere !